02.29.08
Erase
De ce simt toti cei apropiati nevoia de a ma compatimi si de a ma “ajuta” sa inteleg ca nu e bine cum procedez?
De ce nu inteleg ca ma simt excelent asa cum sunt.Nu am nevoie de prieteni americani care nu stiu nimic.Nu trebuie sa cersesc prietenie doar pentru ca nu am cu cine sa stau la liceu.Nu am nevoie de conversatii infinte despre “cum mi s-a stricat placa” , despre “ce am facut ultima daca cu prietenul meu cand am fost in parc”, despre “cum m-am drogat cu capsuni ciuperci otravitoare”. Nu o sa rad niciodata la glumele lor idioate.Nu o sa ma simt niciodata exclusa pentru ca nu sunt invitata la nu stiu ce “sweet sixteen” party.
Nu e ca si cum nu as avea cu cine sa vorbesc in ore, sau cu cine sa ma grupez cand avem de facut proiecte, sau cand trebuie sa avem parteneri la lucrari.E perfect asa cum e.Si daca exista cineva care sa-mi placa intr-adevar si care sa fie diferit intr-adevar de masa asta omogena de fetite care se prefac mature si de baietei gangsta atunci sunt sigura ca voi fi interesata de acel cineva.
Altfel nu ma intereseaza niciunul intre ei.Si nu voi sta sa ii caut pe cei care imi plac.Si nici nu ma voi forta sa ii plac pe cei care nu se deosebesc cu nimic de restul adolescentilor americani.
Si incetati cu sfaturile astea inutile “Vai Miruna, dar macar incearca!”. Dar nu vreau sa incerc nimic!Si nu mai insinuati ca mi-e atat de dor de prietenii din Romania, si ca nu pot trece peste asta, sau nu imi mai “sugerati” sa nu fac comparatie intre cei de aici si cei din Romania.
Stiu ca sunt genul de persoana care se leaga exagerat de mult de prieteni, de locuri, ma rog de orice lucru ce isi lasa amprenta pe viata ei, dar nu pentru ca mi-e dor de ei nu pot vreau sa imi fac prieteni aici.Si nici nu fac comparatie.Astea sunt pur si simplu “standardele” mele.
Asa ca intelegeti odata ca e perfect asa cum e.Si in plus, daca as lega iar prietenii aici ca sa plec din nou peste 4-5 ani, ce rost are?Iar o sa imi para rau ca am lasat persoane pe care le iubeam in urma?Iar sa imi fie atat de dor incat sa imi doresc sa ma intorc cu primu avion.Nope!No thanks!
I’m better off on my own:).Si nu-ti face griji mami, nu ma simt singura, nu sunt trista, nu imi pare rau ca am venit aici.Nu…
Mood today : Sum 41 – Some Say
[Veritasaga - Dor de casa - mersi muuuuuuult Raaalu!>:D<]
sfinx667 spus,
29 februarie, 2008 la 5:15 pm
acasa…e unde ti-a zambit prima oara ghiocelul, surasul primaverii, unde rostind cuvantul mama, iti canta soarele-n fereastra, unde cand simti ca prietenii iti sunt aproape sau au nevoie de tine, te agati pana si de glezna Lunei… nicaieri dorul nu e mai “dor ” ca in leaganul dorului…ai mare dreptate… nu esti compatimita, esti inteleasa, nu primesti mila, ci intelegere, pt ca noi toti am trecut candva, intr-un fel sau altul prin doruri si uneori ne e dor pana si de dor… dar cel mai mult si mai sublim ne este dor de zbor…. zboara suflet bland si, zambeste…mult succes:)}{
SIBILLA
Carina spus,
1 martie, 2008 la 3:46 am
Stiu ca nu asta e ideea, dar postul tau seamana cu o scena dintr-ul film cu adolescenti americani
Nu cred ca trebuie sa te straduiesti sa-ti placa daca tu simti ca nu te potriovesti in peisajul lor. Dar cred ca la un moment dat te vei obisnui…
miruna spus,
1 martie, 2008 la 9:31 am
@sfinx667 – Multumesc!:)
@Carina – totul pare aici din filmele cu americani:)).Probabil ca ma voi obisnui dar nu intentionez sa stau prea mult timp aici:).
Adi spus,
1 martie, 2008 la 1:41 pm
Dumnezeule…
miruna spus,
2 martie, 2008 la 2:36 pm
[-( Dumnezeule Adi...[-(
skets spus,
12 aprilie, 2008 la 12:27 pm
hai sa stam toti in corturi ca sa fie usor sa ne mutam
miruna spus,
13 aprilie, 2008 la 5:21 pm
Mie tot mi-ar fi fost greu sa ma mut chiar daca stateam in cort:)).Tot aveam prieteni de care ma desparteam, tot aveam locul de camping de care eram legata etc.:))